Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Moțiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, respinsă

Moțiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, a fost respinsă de Biroul Permanent al Parlamentului. 
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Moţiunea simplă depusă de deputații blocului ACUM împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc, a fost respinsă de Biroul Permanent al Parlamentului, a anunțat în ședința de astăzi a Legislativului spicherul Zinaida Greceanîi. 

„Moțiunea este una individuală, nu este îndreptată spre politica ministerului și nu a fost admisă în procedura legislativă”, a precizat șeful Direcției generale juridice a Parlamentului Ion Creangă.

Comandantul suprem a discutat cu ministrul Apărării despre situația din Armata Națională
Alexandru Slusari a specificat în cadrul ședinței Parlamentului că deputatul Dumitru Diacov și încă cinci deputați din partea fracțiunii PSRM au votat pentru respingerea moțiunii de cenzură.

Aceștia și-au motivat decizia prin faptul că moțiunea ar avea un caracter individual și nu vizează politicile ministerului.

În data de  29 noiembrie, deputații din Blocului ACUM au depus o moțiune simplă împotriva ministrului Apărării, Victor Gaiciuc. Deputații din Blocul ACUM cer demisia oficialului. Potrivit celor de la ACUM, Victor Gaiciuc ar fi făcut mai multe declaraţii controversate referitoare la conflictul din Donbas.