CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Numărul judecătorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ar putea crește de la 12 la 15. Asta dacă Parlamentul va vota proiectul de modificare a Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii aprobat astăzi de Guvern.
Ședința CSM la care urma să fie numit un președinte interimar la CSJ, amânată>>>
După ședința Executivului, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat că a fot nevoie de un nou proiect, după ce cel propus de Guvernul Sandu a fost contesat de mai mulți deputați.
„Am inițiat discuții cu judecători, experți în drept pentru a identifica o formulă pentru un nou proiect, pe baza aceluiași concept, dar care să aibă susținere în Parlament”, a precizat Nagacevschi.
Astfel, potrivit proiectului se adaugă un membru delegat din partea Adunării Generale a Judecătorilor și doi membri din partea mediului academic.
Totodată, modificările prevăd condiții noi pentru eventualii membri ai CSM, ședințele acestei structuri vor fi publice, iar deciziile CSM vor putea fi contestate la Curtea de Apel.