Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

După eliberarea lui Filat, Administrația Națională a Penitenciarelor are un nou șef

Administrația Națională a Penitenciarelor are un nou director interimar – schimbarea conducerii intervine după ce fostul premier Filat a ieșit ieri la libertate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 dec – Sputnik. Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, l-a prezentat astăzi pe noul director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Este vorba de Vladimir Cojocaru, comisar principal de justiție.

Cine l-a eliberat pe Filat din închisoare - ce spune ministrul Justiției

Cojocaru urmează să asigure interimatul funcției de director prin ordinul Ministrului Justiției, până la suplinirea funcției.

Nagacevschi l-a felicitat pe noul șef al instituției, exprimându-și convingerea că împreună vor putea atinge scopurile și sarcinile stabilite, înregistrând rezultate frumoase.

Vladimir Cojocaru este exponent al sistemului administrației penitenciare, cu o activitate de aproximativ 11 ani în cadrul acestuia. Pe parcursul activității a demonstrat capacități manageriale, profesionalism, corectitudine și responsabilitate în luarea deciziilor.

Amintim că ieri, după ce presa a dat știrea că Vlad Filat a ieșit din pușcărie, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a declarat în cadrul unui briefing de presă că ar exista mai multe elemente de ilegalitate în ceea ce privește decizia de eliberare a lui Vlad Filat din pușcărie.

În exclusivitate: Prima reacție a lui Igor Dodon, după eliberarea lui Vlad Filat

Ministrul a declarat atunci că va cere explicații de la reprezentanții conducerii Administrația Națională a Penitenciarelor cu referire la temeiul expedierii demersului de eliberare a fostului premier, dacă acesta este suficient de întemeiat și dacă încheierea a fost pronunțată conform prevederilor.

”Pentru mine situația este una imprevizibilă. Îmi apar mai multe semnale că există elemente de ilegalitate cu privire la încheierea pronunțată. Aștept informații de la Administrația Națională a Penitenciarelor în ce temei a fost expediat acest demers, dacă demersul este suficient de întemeiat, dacă încheierea a fost pronunțată conform prevederilor legii și care sunt posibilitățile de contestare a acestei încheieri. Și totodată să mi se explice dacă este în conformitate cu prevederile legislației în vigoare care prevede că hotărârea este executorie din momentul pronunțării ”, a declarat ieri Fadei Nagacevschi.