Potrivit șefei interimare a DMPDC, Lucia Caciuc-Roșioru, pe parcursul a două săptămâni, beneficiarii DMPDC vor fi implicați în diverse activități educativ-culturale, master-classuri, flash-moburi și expoziții de lucrări.
Una dintre cele mai deosebite activități se va desfășura astăzi, 3 decembrie, chiar de Ziua Internațională a persoanelor cu Dizabilități.
"Astăzi este punctul culminant al evenimentului. Copiii, alături de părinți, pedagogi și artiști plastici consacrați din Moldova vor participa la un master-class deosebit. Aceștia vor confecționa diverse obiecte pe care le vom expune și le vom vinde la târgul dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat de soțiile ambasadorilor din Republica Moldova. Banii vor fi colectați pentru deschiderea unui centru a lor", a declarat pentru Sputnik șefa interimară a DMPDC.
În acest context, Lucia Caciuc-Roșioru a menționat că în țara noastră nu există o pregătire suficientă a cadrelor didactice care muncesc cu această categorie de copii și nici instituțiile de învățământ nu au dotarea necesară pentru toate categoriile de copii cu dizabilități. Mai mult, adesea această categorie de persoane se confruntă cu discriminare și inegalitate în viața socială.
"Încercați să observați reacția oamenilor când intră un copil cu dizabilități în transportul public. Sunt priviri nu întotdeauna pozitive. Nu zic că aceasta ar trebui să fie înțelegătoare. Acești copii trebuie priviți obișnuit, sun copii care trebuie percepuți ca toți ceilalți. Există o reticență și o frică, pentru că nu cunoaștem cum să ne comportăm cu ei. Atitudinea noastră față de acești copii trebuie să fie adecvată stării lor fiziologice și psihologice", a punctat Roșioru.
În Republica Moldova, trăiesc aproximativ 180 de mii de persoane cu dizabilități, dintre care 11 mii sunt copii.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.