Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ajutoarele pentru căldură au fost majorate: Câți bani vor primi beneficiarii

Proiectul bugetului de stat pentru 2020, adoptat la ședința de miercuri a Cabinetului de Miniștri, prevede majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 nov - Sputnik. Indemnizația pentru perioada rece a anului a fost majorată de la 350 la 500 de lei pe lună, potrivit proiectului bugetului de stat aprobat de Guvern.

Guvernul a dat undă verde: Soțul supraviețuitor va putea primi pensia celui decedat

Totodată, numărul beneficiarilor a crescut cu 50 de mii de familii. Până acum, de acest suport beneficiau aproximativ 200 de mii de familii defavorizate. 

Potrivit proiectului, la calcularea veniturilor familiilor defavorizate nu vor fi luate în calcul ajutoarele unice care se acordă pensionarilor și beneficiarilor de alocații sociale de stat sub 2000 de lei. Indemnizațiile pentru căldură sunt acordate de Guvern familiilor defavorizate în perioada noiembrie-martie. 

”Măsura vine să sporească susținerea socială a familiilor defavorizate, inclusiv a familiilor care au în componența sa pensionari cu pensii mai mici de 2.000 de lei”, menționează reprezentanții Guvernului.

Pentru a intra în vigoare, proiectul bugetului de stat pentru anul 2020, trebuie să fie adoptat de Parlament în trei lecturi.