Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce l-a surprins pe Corneliu Popovici atunci când a venit la Ministerul Educației

Corneliu Popovici a vorbit în studioul Sputnik Moldova despre prima sa zi de muncă în fruntea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
Sputnik

CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Corneliu Popovici a declarat că în prima zi de muncă în calitate de ministru al Educației a avut o întrevedere cu toți angajații din sistem și a constatat că foarte mulți subalterni de-ai săi lipsesc neîntemeiat de la serviciu.

”Foarte multă lume nu era la muncă. Oamenii erau relaxați pe fundalul crizei politice, dar situația la capitolul disciplină se va schimba”, a menționat oficialul.

Corneliu Popovici spune cine vor fi secretarii de stat la Ministerul Educației
Popovici spune că a găsit la minister doar unul dintre cei patru secretari de stat, iar ceilalți trei se aflau în deplasări. Noul ministru crede însă că multe dintre aceste deplasări ar fi inutile, pentru care se rispipesc în van banii publici. 

”Unul dintre secretarii de stat se afla în Kenia pentru a rezolva o problemă de gender. Am fost uimit. Era o deplasare de serviciu și o parte din cheltuieli era acoperită din banii publici, iar cealaltă - de donatori. Totuși, nu am înțeles importanța acestei deplasări, cred că avem probleme mult mai importante de rezolvat. Luni nu mai era niciun secretar de stat. Toți și-au dat demisia” a declarat ministrul Educației.

În studioul Sputnik Moldova, Corneliu Popovici a vorbit și despre prioritățile sale în calitate de șef al Ministerului Educației. Oficialul a menționat că va face eforturi pentru a reduce birocrația în domeniul învățământului, astfel încât cadrele didactice să elaboreze mai puține rapoarte de activitate, dar fără ca aceste măsuri să afecteze procesul de evaluare și control.