CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Ministrul Afacerilor de Interne, Pavel Voicu, nu consideră că „atunci când un ministru vine în funcție trebuie să vină cu o nouă echipă”. Declarația a fost făcută în studioul Sputnik Moldova.
„Ținând cont de faptul că la noi se schimbă foarte des Guvernele, nu vom reuși să formăm un nucleu profesionist al sistemului dacă de fiecare dată se vor schimba oamenii. Toți cei care au fost onești, integri, care și-au îndeplinit obligațiunile de serviciu conform prevederilor legale vor rămâne în funcții”, a menționat Pavel Voicu.
Ministrul îi atenționează însă pe cei care au avut sau au vreo apartenență politică, indiferent de culoare.
„Depinde la ce nivel au fost implicați. Dacă acest lucru ar putea afecta activitatea domeniului de competență, angajatul va fi rugat să plece din funcție. Profesioniștii vor rămâne. Eu sunt sigur că voi reuși să fac echipă și cu cei de pe loc”, a mai spus Pavel Voicu.
În context, ministrul a precizat că politica nu este pentru militari, polițiști, oamenii din structurile de forță.