CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) respinge, luni, 25 noiembrie, printr-un comunicat de presă, afirmațiile potrivit cărora ar fi interceptat jurnaliști, lideri de opinie şi politicieni.
Menționăm că deputatul Chiril Moțpan, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a prezentat săptămâna trecută, la un briefing, o listă cu jurnaliști, politicieni și lideri de opinie apropiați Platformei DA care ar fi fost interceptați în anii trecuți. Chiril Moțpan a declarat presei că nu cunoaște cine i-a remis respectiva listă.
În comunicatul de presă difuzat de SIS pe 25 noiembrie se spune că „Serviciul respinge afirmaţiile apărute în spaţiul public despre presupusa implicare a instituţiei în interceptarea unor reprezentanţi mass-media, lideri de opinie şi politicieni”.
„Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului de Informații şi Securitate într-o zonă a speculațiilor, prin lansarea în spaţiul public a informaţiilor neverificate, trunchiate sau distorsionate, ce generează dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice”, declară SIS.
„Condamnăm ferm aceste încercări de denigrare şi dezaprobăm manifestările de implicare a Serviciului în dispute cu substrat politic – stări care afectează imaginea şi credibilitatea instituţiei în calitate de garant al securităţii naţionale”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, SIS „îşi reafirmă hotărârea de a menţine neutralitatea şi echidistanţa în activitatea cotidiană, fiind concentrat pe îndeplinirea misiunilor sale, care privesc exclusiv securitatea națională, cu respectarea strictă a legii”.
„Serviciul pledează pentru o cooperare corectă, echidistantă şi în limitele cadrului normativ ce reglementează relaţionarea interinstituţională”, mai precizează SIS.
Notăm că președintele Igor Dodon a avut luni, 25 noiembrie, o întrevedere cu directorul SIS, Alexandr Esaulenco.
„În cadrul dialogului am fost informat despre situația în domeniul securității statului, dar și despre activitatea instituției”, a informat Igor Dodon pe Facebook.
Igor Dodon nu a oferit detalii despre subiectele discutate cu directorul SIS.
Actuala conducere a SIS a fost aprobată de Parlament pe 25 iunie 2019.