Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Activități educative gratuite pentru copii și adolescenți: Unde le puteți găsi

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", directoarea Centrului pentru Copii și Tineret "Udo Jurgens" din Budești, Maricica Proca, a vorbit despre rolul centrelor comunitare și ofertele pe care le oferă acestea pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor.
Sputnik
Activități educative gratuite pentru copii și adolescenți: Unde le puteți găsi

Centrele de zi reprezintă o alternativă bună, pentru copiii care doresc să-și petreacă util timpul, în special pentru cei care provin din familii social vulnerabile sau copiii aflați în situații de risc. Aici sunt organizate diverse activități care au menirea să dezvolte capacitățile creative, artistice și cele de socializare.

Nimic mai important – cifre și date despre situația copiilor din Moldova

Dacă în Capitală există mai multe centre comunitare, atunci în localitățile rurale numărul lor este mai mic. Din motiv că sunt mai puține alternative educaționale, copiii sunt tentați să-și petreacă timpul liber cu prietenii, mai puțin să participe la diverse activități pentru a se dezvolta multilateral.

De exemplu, Centrul pentru Copii și Tineret "Udo Jurgens" este frecventat de peste 300 de beneficiari unici, atât din comuna Budești, cât și din localitățile vecine. Instituția le oferă copiilor oportunități de dezvoltare, informare, formare, consultanță psihologică, suport, relaționare prin implicarea în diverse activități culturale și sportive. Toate activitățile și serviciile Centrului sunt gratuite.

"Instituția oferă 13 cercuri creative de asigurare a platformei de dezvoltare pentru copii precum: turistic-sportiv, muzical-vocal, artizanat, bunele maniere, arta vorbirii, psihologie, imprimeu artistic, fanfară, dans popular, dans modern, informatica, tehnica de modelare a hârtiei - origami și centrul dramatic", a subliniat Proca.

În total, în Chișinău există 40 de centre, dintre care 10 nu funcționează pentru că au nevoie de reparații capitale. În centrele comunitare pentru copii și tineri sunt organizate 124 de cercuri și secții sportive. Este vorba de cercuri cu profil turistic, tehnic, artizanat și artistic. De asemenea, sunt și cercuri de voluntariat unde foștii beneficiari și nu numai prestează servicii gratuit.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.