Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Accident grav la Telecentru: O manevră greșită a băgat în spital doi copii și o femeie

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe strada Miorița din capitală. Două mașini s-au ciocnit violent după ce unul dintre șoferi a încercat să efectueze manevra de întoarcere într-un loc interzis.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 nov - Sputnik. O femeie și copiii săi au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit violent cu un alt automobil. 

Accident îngrozitor: Un automobil a intrat într-un pub - Sunt victime

Ofițerul de presă al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, Natalia Stati, a declarat pentru Sputnik Moldova că șoferița în vârstă de 43 de ani a încercat să efectueze manevra de întoarcere traversând linia continuă. Astfel, automobilul marca Mercedes s-a ciocnit cu un Chevrolet condus de un bărbat în vârstă de 29 de ani. În urma impactului, una dintre mașini a fost proiectată în bordura de lângă o stație de alimentare cu combustibil.

La fața locului a intervenit un echipaj de poliție și o ambulanță. Femeia a fost transportată la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, iar copiii săi, de 13 și 15 ani, au ajuns la Spitalul ”Valentin Ignatenco”. Celălalt conducător auto nu a avut de suferit.

Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs impactul.