Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Patriarhul Kiril, la ceas aniversar: Mesajul președintelui Moldovei

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, a fost felicitat de președintele Moldovei, Igor Dodon, cu prilejul zilei de naștere și împlinirii a 50 de ani de la hirotonia întru preot.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 nov - Sputnik. Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, împlinește astăzi 73 de ani. Totodată, în acest an se împlinesc 50 de ani de la hirotonie întru preot.

În mesajul său, Patriarhul Kiril le-a mulțumit tuturor pentru implicarea în viața bisericească din ultimele decenii.

”Slavă lui Dumnezeu pentru ultimul deceniu al existenței Bisericii Ruse, pentru slujirea și lucrările pe care le-am îndeplinit împreună, pentru contribuția adusă de toată lumea, de la Patriarh până la mirean, prin mărturisirea lui Hristos cel Răstignit și Înviat”.

Cu acest prilej, președintele Moldovei, Igor Dodon, i-a transmis Patriarhul Kiril un mesaj de felicitare, urându-i sănătate și mulți ani.

”Apreciem înalt contribuția Sa personală la consolidarea relațiilor seculare dintre poporul rus și cel moldovenesc, bazate pe credința ortodoxă, prietenie și înțelegere reciprocă”, a scris președintele Dodon în mesajul său.

Totodată, președintele moldovean i-a mulțumit Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse ”pentru activitățile sale pastorale menite să mențină pacea, buna înțelegere între confesiuni și să armonizeze relațiile interetnice”.

Date biografice

Patriarhul Kiril s-a născut în data de 20 noiembrie 1946 în orașul Leningrad, primind la botez numele de Vladimir Mihailovici Gundeav.

În data de 3 aprilie 1969 este tuns în monahism de Mitropolitul Nicodim (Rotov) de Leningrad şi Novgorod primind numele de Kiril. Același mitropolit îl hirotonește ierodiacon în 7 aprilie, și ieromonah în 1 iunie.

Patriarhul Kiril, despre gadget-uri și venirea lui Antihrist - Video

În anul 1970 obține titlul de Magistru în Teologie al Academiei Teologice Ortodoxe din Leningrad.

În data de 12 septembrie 1971 a fost ridicat la treapta de arhimandrit. Între anii 1971-1974 a reprezentat Patriarhia Moscovei la Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva.

În data de 14 martie 1976 a fost hirotonit în treapta de episcop de Vîborg, iar pe 2 septembrie 1977 a fost ridicat în treapta de arhiepiscop.

Din data de 26 decembrie 1984 este numit Arhiepiscop de Smolensk și Veazemsk.

Începând cu anul 1986 devine oblăduitor al parohiilor din regiunea Kaliningrad, iar în 1988 este ales şi numit în postul vacant de Arhiepiscop de Smolensk şi Kaliningrad.

Din data de 13 noiembrie 1989 până în anul 2009 a fost Coordonator al Departamentului de Relații Externe  (din august 2000 — Departament al Relaţiilor Externe Bisericești), membru permanent al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse.

În data de 25 februarie 1991 este ridicat în treapta de mitropolit.

Patriarhul Kiril: Respingerea valorilor familiei duce civilizația în haos

Din data de 27 ianuarie 2009, sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a ales pe mitropolitul Kiril ca Patriarh al Moscovei şi al Întregii Rusii. Intronizarea Preafericitului Patriarh Kiril a avut loc în data de 1 februarie 2009 în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

În perioada 7-9 septembrie 2013, Patriarhul Kiril a întreprins o vizită pastorală în Republica Moldova.

De asemenea, precizăm că în luna octombrie a anului 2017, Preafericirea Sa a întreprins o vizită în România, pentru a participa la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor. Aceasta a fost prima vizită a unui Întâistătător al Bisericii Ruse după 1989 şi prima vizită a Preafericitului Părinte Kiril în România după alegerea sa ca patriarh.