Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

CEC a decis: Iată când va avea loc prima ședință a CMC

Consiliul municipal Chișinău, după alegerile locale generale, a fost constituit și este gata să se întrunească în prima ședință. Iată când va avea loc aceasta.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 nov – Sputnik. Prima ședință a Consiliului municipal Chișinău, după alegerile locale generale din 20 octombrie, va avea loc în această săptămână. Comisia Electorală Centrală a decis că noii membri CMC se vor întruni în prima ședință pe 15 noiembrie.

Mandatul de primar al lui Ion Ceban a fost validat de instanța de judecată

Decizia a fost luată de autoritatea electorală după validarea mandatelor consilierilor CMC, pe 11 noiembrie.

Din Consiliul municipal Chișinău fac parte 51 de consilieri. Cei mai mulți sunt de la Partidul Socialiștilor – 22, urmat de Blocul ACUM cu 19 consilieri. Partidul Liberal are în CMC trei consilieri, iar Partidul Democrat, și Partidul Politic Șor au câte doi membri ai CMC. Totodată, câte un consilier va fi de la Partidul Unității Naționale, Partidul Comuniștilor și Mișcarea social-politică „Forța Nouă”.

De menționat, tot ieri, în cadrul ședinței de judecată a fost validat și mandatul primarului general, Ion Ceban.