Surse: Băncile europene vor renunța la Visa și Mastercard

Mai multe bănci europene ar putea renunța la sistemele de plăți Visa și Mastercard, în favoarea unui nou sistem paneuropean, anunță presa internațională.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Cel puțin 20 de bănci europene lucrează asupra creării unui sistem de plată european, care ar înlocui sistemele americane Visa și Mastercard, anunță agenția FrancePress cu referință la surse din mediul bancar.

În atenția deținătorilor de carduri bancare: O nouă schemă de escrocherie online

Proiectul inițiativei poartă numele de PEPSI – Pan-European Payment System Initiative (Sistemul de Plată Paneuropean).

Potrivit sursei citate din mediul bancar francez, inițiativa înființării unui astfel sistem aparține Băncii Centrale Europene (BCE). BCE este îngrijorat de situația legată de “independența plăților” și consideră că această problemă este una politică, nu “una pur tehnică”.

Agenția menționează că una dintre cele mai mari instituții financiare din Europa nu a confirmat oficială participarea la acest proiect. În același timp, sursele informează că la dezvoltarea noului sistem de plăți au fost atrase majoritatea băncilor franceze, dar și Deutsche Bank din Germania.