Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un deputat și un primar despre autonomia fiscală - e bine, dar sunt probleme

După alegerile locale, primarii sunt în așteptarea unor decizii ferme la nivel central, legate de obținerea unor competențe mai sporite în administrarea fiscală. De această părere sunt primarul de Strășeni, Valentina Casian și deputatul blocului ACUM Arina Spătaru.
Sputnik
Un deputat și un primar despre autonomia fiscală - e bine, dar sunt probleme

Valentina Casian spune că promisiuni din partea puterii centrale au fost făcute multe, iar la ora actuală administrațiile locale așa și nu dispun de instrumentele necesare unei descentralizări fiscale.

”Prea puține competențe avem noi la ora actuală. Lucru pe care îl cerem noi este ca autoritățile centrale să fie mai deschise, accentul să fie pus pe comunicare, servicii de calitate și autonomie financiară”, a spus Casian

Totodată deputatul blocului ACUM Arina Spătaru a declarat că la ora actuală în Parlament sunt înregistrate mai multe inițiative legislative care se referă la descentralizarea fiscală  în favoarea administrațiilor locale.

”Pregătim un pachet de propuneri. Deja există o inițiativă unde 50 % din impozitul persoanelor juridice să revină  localităților rurale, pentru ca APL-urile să dispună de libertate financiară suficientă. În 2020, comunitățile locale vor beneficia de granturi direct de la donatori, evitând filtrul Guvernului”, a punctat Arina Spătaru.
Ce-i așteaptă pe aleșii locali după alegeri: Le va da Guvernul autonomie fiscală sau nu

Ambele invitate s-au referit și la o inițiativă legislativă pe care Guvernul nu a susținut-o la această etapă. Este vorba de o propunere ca cetățenii care lucrează în alte localități să fie impozitați la locul de domiciliu, dar nu la locul de serviciu. Atât Valentina Casian cât și Arina Spătaru s-au referit la exemple  din localitățile pe care le reprezintă, unde funcționează zone economice libere, Bălți sau Strășeni. Acolo, sunt angajați muncitori din localitățile limitrofe, iar impozitul pe venit pentru  persoanelor fizice sunt virate nu în bugetele locale, conform locului de domiciliu al angajaților, dar în bugetul central.

Deputatul Arina Spătaru mai spune că deocamdată Guvernul nu este pregătit pentru a implementa cu succes o asemenea descentralizare bugetară. În opinia Guvernului, în cazul implementării unei asemenea inițiative ar putea apărea niște riscuri de ordin financiar.

”Este vorba de anumite costuri suportate de stat legate de instrumentele necesare pentru punerea în aplicare a mecanismului de percepere a impozitului conform locului de domiciliu sau eventual softuri care ar putea să ne coste mai mult decât implementarea legii”, a punctat Arina Spătaru.

Guvernul a examinat recent un proiect de modificare a legii privind finanțele publice locale. În avizul Executivului se menționa că propunerile de schimbare a modalității de virare a impozitului pe venitul persoanelor fizice conform locului de domiciliu va influența negativ poziția Republicii Moldova în clasamentul Doing Business la criteriul “Impozitare”, deoarece va majora semnificativ timpul care va fi alocat pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și pentru efectuarea plății impozitului pe venit, precum și cheltuielile suportate de mediul de afaceri și instituțiile bugetare.