Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Activist civic: De ce nu ar trebui formată o coaliție în Consiliul Municipal Chișinău

Tot mai mult se vorbește despre constituirea unei coaliții PSRM - Blocul ACUM în Consiliul Municipal Chișinău - însă iată care ar fi consecințele unei astfel de înțelegeri.
Sputnik
Activist civic: De ce nu ar trebui formată o coaliție în Consiliul Municipal Chișinău

Crearea unei coaliție între PSRM și Blocul ACUM în Consiliul Municipal Chișinău nu înseamnă neapărat soluționarea problemelor Capitalei, ci mai degrabă asigurarea cu vot a unor proiecte dubioase, așa cum s-a întâmplat mai mulți ani la rând în CMC. Declarația aparține activistului civic Andrei Tudor și a fost făcută pentru Radio Sputnik Moldova.

”Situația este incertă, dar eu m-aș îngrijora dacă ar fi creată o coaliția în CMC între PSRM și ACUM. Pentru că ei își vor susține reciproc proiectele și aici s-ar putea strecura proiecte dubioase care ar putea veni din ambele părți. Noi știm cum se votează în CMC unele proiecte la pachet. În contextul în care s-ar face o coaliție între PSRM și blocul ACUM nu este exclus un astfel de scenariu”, spune Andrei Tudos.

Activistul civic spune că cel mai bine ar fi ca actualul CMC să funcționeze ca fostul Consiliu. Adică, fără a se crea vreo coaliție. Lucru ce nu ar permite nereguli în procesul de luare a deciziilor, inclusiv votarea unor proiecte cu mari semne de întrebare.

Cu cine vor vota cei doi consilieri ai Partidului Politic „Șor” din CMC

”O variantă ideală ar fi să se lucreze așa cum s-a lucrat în consiliul anterior. Nici PL-ul, nici PSRM-ul nu avea majoritate și pentru a lua orice decizie, oricare dintre aceste fracțiuni avea nevoie de voturi din celelalte fracțiuni mai mici. Astăzi, avem cam aceeași situație, sunt cinci voturi de aur care vor decide soarta unor proiecte”, adaugă Andrei Tudos.

Precizăm că membrii CMC din perioada 2011- 2015 obișnuiau să voteze la pachet zeci de proiecrte de decizii. Un exemplu în acest sens poate servi și ședința Consiliului din 19 mai 2015, atunci când consilierii liberali, împreună cu comuniștii și liberal-democrații, au votat tocmai 52 de proiecte funciare. Multe dintre ele fiind incluse pe ordinea de zi peste noapte.