CHIȘINĂU, 6 nov – Sputnik. Ministrul Justiției, Olesea Stamate, a anunțat la un briefing susținut în această dimineață că va semna un ordin de anulare a rezultatelor concursului pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova.
Olesea Stamate a apreciat că rezultatele concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general au fost „afectate”, iar „punctajul final” a fost „distorsionat”.
Ministrul a declarat că, în aceste condiții, nu poate promova lista cu cei patru candidați selectați și va semna un ordin de anulare a rezultatelor concursului pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova.
Olesea Stamate a menționat și factorii care, în opinia ei, ar fi viciat rezultatele concursului. Unele autorități ar fi refuzat să ofere informația solicitată despre candidați, iar un membru al comisiei de evaluare ar fi oferit un punctaj disproporționat, potrivit ministrului Justiției.
Reamintim că Oleg Crîșmaru, Vladislav Gribincea, Veaceslav Soltan și Alexandr Stoianoglo sunt cei patru pretendenți (din totalul de 16) care au trecut de etapa interviului și urmau să fie propuși Consiliului Superior al Procurorilor, care la rândul său să aleagă candidatul la functia de procuror general.