CHIȘINĂU, 29 oct – Sputnik. Cheltuielile destinate Parlamentului Republicii Moldova vor fi micșorate. Secretarul General al Parlamentului, Adrian Albu, anunță o conferință de presă la care va oferi detalii la acest subiect.
În cadrul briefingului, care va începe la ora 10:00, Albu va vorbi despre optimizarea cheltuielilor instituției. Conferința va avea loc în sediul Parlamentului Republicii Moldova.
În ajun, vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a anunțat că Legislativul a reușit să facă economii de milioane în lunile martie-iunie, când activitatea forului legislativ a fost blocată de criza postelectorală. Potrivit lui Slusari, economiile care s-au format din cauza inactivității Parlamentului Republicii Moldova, în perioada martie-iunie, se ridică la 15 milioane de lei.
Vicepreședintele Parlamentului a anunțat că o parte din banii economisiți urmează a fi virați în bugetul de stat. Altă parte vor fi folosiți pentru procurarea a patru automobile noi pentru Parlament.
Potrivit Legii Bugetului de Stat pentru anul 2019, cheltuielile destinate Secretariatului Parlamentului se ridică la peste 169,76 de milioane de lei.