CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Președintele Igor Dodon a anunțat că urmează să se întâlnească cu liderul de la Tiraspol Vadim la data de 29 octombrie. Anunțul a fost făcut în cadrul întrevederii cu șeful misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch și Ambasadorul Republicii Slovace în țara noastră, Dušan Daho.
”Țin să menționez că aceasta va fi a șasea întrevedere, începând cu luna ianuarie, 2017”, a menționat președintele Dodon.
Totodată, șeful statului a discutat bilanțul recentei întrevederi de la Bratislava la procesul de negocieri în formatul „5+2”, subliniind necesitatea ca toate părțile să depună efort ”în vederea realizării măsurilor de consolidare a încrederii”.
Dodon a apreciat pozitiv reluarea activității mecanismului cu participarea Administrației Președintelui, Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, care manifestă o abordare comună față de procesul de reglementare a diferendului transnistrean.