CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Trei angajați din cadrul Inspectoratului General de Poliție au fost suspendați din funcție pe perioada desfășurării anchetei cu privire la bătaia care a avut loc săptămâna trecută în scuarul Catedralei.
Potrivit surselor Sputnik Moldova, este vorba de șeful interimar al Inspectoratului de Poliţie Buiucani, anchetatorul şi şeful Secţiei Urmărire Penală.
Amintim că doi tineri au fost bătuţi cu bestialitate de către şapte indivizi, în scuarul Catedralei. Pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă internă la Inspectoratul General de Poliţie. Atacul a avut loc în seara zilei de 24 octombrie, în jurul orei 23:00.
Unul dintre cei doi tineri a fost transportat în stare gravă la spital. Inițial, Poliția i-a reținut pe făptași, dar i-ar fi eliberat imediat. Pe de altă parte, șeful interimar al Inspectoratului de Poliție Buiucani a declarat că decizia a fost luată de anchetator din motiv că acesta nu ar fi considerat că făptașii prezintă pericol pentru societate.