Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Guvernul României a căzut – Implicații grave în următoarea perioadă

În perioada următoare vor exista negocieri între cele șapte grupări politice care au votat moțiunea – și care vor fi făcute, evident, sub supravegherea președintelui Iohannis. Dar, există probleme uriașe!
Sputnik

BUCUREȘTI, 10 oct - Sputnik. Moțiunea de cenzură a trecut după o luptă foarte strânsă – și după ce procedura de vot a fost din nou nerespectată. Practic, votul la vedere este o încălcare a legii – a regulamentelor Camerei și Senatului.

Guvernul României a căzut - Viorica Dăncilă a fost demisă

Dar, este o ilegalitate acceptată de parlamentari – și necontestată de Birourile permanente.

După numărătoarea oficială, au rezultat 238 de voturi PENTRU (din 242 valabil exprimate) căderea Guvernului Dăncilă. Pentru trecerea moțiunii erau necesare 233 de voturi.

În perioada următoare vor exista negocieri între cele șapte grupări politice care au votat moțiunea – și care vor fi făcute, evident, sub supravegherea președintelui Iohannis. Dar, există probleme uriașe!

În acest moment trebuie puse la punct mai multe aspecte:

- nu există o alternativă (coagulată) a celor șapte grupări;

- sub guvernarea PSD și PSD-ALDE s-au derulat proiecte de anvergură – care ar trebui continuate de o nouă guvernare;

Întâlnire la vârf, Iohannis–Dodon: Declarații importante

- noua putere NU are niciun program și niciun proiect de guvernare – mai mult, există divergențe între grupările care declară că votează moțiunea; deci, trebuie prezentat în Parlament un proiect urgent în Parlament;

- din cauza dorinței USR de alegeri anticipate, este posibil ca un nou Guvern să nu treacă, deci să urmeze un semnal de haos politic în România;

- există multe proiecte locale și centrale care depind de continuarea acțiunilor guvernului actual – dar noua putere consideră că tot ce a făcut Guvernul PS trebuie anulat;

- criza guvernamentală, continuată cu o criză politică, a definirii unei noi majorități, ar găsi România în timpul alegerilor prezidențiale și chiar la începutul perioadei reci.