Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alexandru Tănase: Actualul CSM trebuie să plece, cine vine în locul lui

Fostul ministru al Justiției Alexandru Tănase consideră că actuala componență a CSM trebuie să demisioneze. El mai spune că cei care sunt vinovați de starea în care a degradat justiția au ajuns să fie pionierii schimbărilor.
Sputnik
Alexandru Tănase: Actualul CSM trebuie să plece, cine vine în locul lui

Alexandru Tănase spune că în justiție au fost și există mai multe grupări sau clanuri rivale, iar după plecarea de la guvernare a fostului partid de guvernământ a început o banală competiție pentru a supraviețui și a obține controlul asupra acestui sistem.

Va fi sau nu arestat președintele CSJ, Ion Druță: Iată decizia instanței

„Una dintre aceste grupări a găsit limbaj comun cu puterea, iar puterea a considerat necesar să o sprijine pentru a lupta cu cealaltă grupare, care a recurs la sprijinul judecătorilor. Este absolut evident că această componență a CSM trebuie să demisioneze. Este o chestie de onoare pentru ei, după ce Parlamentul a adoptat acea declarație cu privire la caracterul captiv al statului”, a declarat Tănase.

El mai spune că  actualul CSM trebuia să facă un pas înapoi lăsând corpul de judecători să-și aleagă niște reprezentanți onești și integri.

„Ceea ce observăm este că actuala componență a CSM a găsit un modus vivendi cu actuala putere, iar puterea a început să-i protejeze deoarece ei validează și execută orice dispoziție venită de sus. Chiar dacă acest lucru este util pentru putere, este o chestiune imorală care transmite un mesaj absolut greșit pentru corpul de judecători”, a mai spus Alexandru Tănase.

Fostul ministru al Justiției este de părere că cei care sunt vinovați de starea justiției au ajuns să fie pionierii schimbărilor.

„Este nevoie de resetat tot sistemul cu oameni noi care să fie un sprijin în raport cu Guvernul, pentru reformele care urmează a fi puse în aplicare”, a declarat Alexandru Tănase.

Pe 25 octombrie este programată o nouă Adunare Generală Extraordinară a Judecătorilor pentru alegerea noilor membri ai CSM.

Autor: Eduard Maciac