CHIȘINĂU, 6 oct – Sputnik. Locuitorii de pe mai multe străzi din Chișinău vor rămâne, săptămâna viitoare, timp de cinci zile fără gaze naturale.
Aceștia vor fi deconectați de la rețea în perioada 07 - 11 octombrie.
Primăria municipiului Chişinău informează că, în perioada 07 - 11 octombrie, va fi sistată livrarea gazelor naturale către agenți economici, consumatori casnici și non casnici din Capitală, de către operatorul sistemului de distribuție SRL „Chișinău -Gaz".
Sistările sunt cauzate de executarea lucrărilor de schimbare a dispozitivului de închidere cu d - 500 mm din str. Lunca Bâcului.