Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Nu vrei să mai fii garant într-un credit? Iată ce trebuie să faci

Ce face fidejusorul în cazul în care debitorul nu-și onorează, cu rea-credință, obligațiile față de creditor și cum poate să-și anuleze obligațiunile pe care și le-a asumat în calitate de garant într-un credit?
Sputnik
Nu vrei să mai fii garant într-un credit? Iată ce trebuie să faci

Fidejusorul este persoana care garantează achitarea unui împrumut pentru o altă persoană (debitor). Fidejusorul se obligă faţă de cealaltă parte (creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligația debitorului în caz că acesta nu o poate face.

Înainte de a semna contractul de fidejusiune, persoana vine la o convorbire cu creditorul, fiind familiarizată cu toate condițiile contractului. Persoana garantă este aleasă de către debitor și se angajează în fața creditorului să execute obligația debitorului în cazul în care acesta nu execută condițiile contractului în termen. De obicei, în calitate de fidejusor sunt aleși membrii familiei, rudele sau prietenii apropiați.

Creditele-capcană: Adevăratele probleme abia încep – avertismentul specialiștilor

Îndată ce acceptați să deveniți garant, trebuie să vă asumați și anumite riscuri, avertizează specialiștii. Para-juristul Petru Beșleaga a relatat în studioul Radio Sputnik Moldova cazul unei femei, care s-a pomenit într-o situație neplăcută după ce a acceptat să devină fidejusor.

În această situație poate ajunge de fapt oricare persoană: Un bărbat a luat un credit de la bancă pentru a-și procura un imobil, iar sora sa a acceptat să fie girant. După ce a luat creditul, bărbatul a plecat în Rusia să câștige bani. Timp de un an de zile, acesta nu i-a transmis nici un leu surorii sale pentru a achita creditul, măcar că între ei a fost o înțelegere.

"Un an de zile doamna a achitat toate impozitele, însă a realizat că nu-și mai dorește să achite niciun ban și își dorea să anuleze obligațiunile sale de fidejusor. În acest caz, persoana garantă trebuie să aibă dovezi că debitorul nu-și onorează obligațiunile și, atacând în instanța de judecată, își anulează obligațiunile sale de fidejusor. Acest lucru se hotărăște numai prin instanța de judecată", a explicat invitatul.

Cu ce recomandări vin specialiștii în asemenea situații și cum le puteți evita aflați din interviul audio atașat.