Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Percheziții în casa fostului președinte al Moldovei Petru Lucinschi

Un fost președinte al țării este percheziționat acum în birou și la domiciliu, după ce anterior a fost audiat de procurori în calitate de bănuit în dosarul fraudei bancare.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 sept – Sputnik. Fostul președinte al Republicii Moldova Petru Lucinschi a fost audiat cu puțin timp în urmă de procurorii anticorupție în calitate de bănuit în dosarul frauda bancară.

Guvernatorul BNM, despre suma prejudiciului recuperat din frauda bancară

În aceste momente Lucinschi este percheziționat în birou și la domiciliu de către oamenii legii.

Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofițerul de presă al Procuraturii Anticorupție, Cătălina Bogonos.

Amintim, numele lui Petru Lucinschi figurează în raportul Kroll printre beneficiarii principali ai fraudei bancare.

Potrivit informațiilor din raportul Kroll 2, fostul președinte ar fi cumpărat 4,8% din acțiunile „Unibank” cu 14 milioane de lei împrumutați de la o firmă off-shore.

Petru Lucinschi neagă că ar fi printre beneficiarii fraudei bancare și spune că va merge la Procuratură pentru a se clarifica cu acuzațiile care îi sunt aduse.