Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Parlamentul a introdus amenzi pentru agitația în ziua alegerilor

Concurenții electorali, persoanele cu funcție de răspundere și persoanele fizice vor plăti amenzi usturătoare pentru agitația în ziua alegerilor.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 sept – Sputnik. Agitaţia electorală atât în ziua alegerilor, cât și în ziua precedentă alegerilor va fi pedepsită cu amendă. Parlamentul a introdus astăzi unele modificări la Codul Contravențional al Republicii Moldova.

Agitația electorală la alegerile din 24 februarie ar putea avea loc după noi reguli

Președintele comisie juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, a declarat că prin modificările votate astăzi Codul Contravențional a fost adus în concordanță cu Codul Electoral, care interzice agitația electorală atât în ziua alegerilor cât și în ziua precedentă scrutinului.

Astfel, potrivit Codului Contravențional, agitația electorală atât în ziua alegerilor cât și în ziua precedentă scrutinului se va sancţiona cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau de la 300 de lei la 600 de lei.

Persoanele cu funcţie de răspundere sau candidatului electoral vor fi pedepsite cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale ori de la 1200 de lei la 1500 de lei.