Tradițional, o dată la patru ani, chirurgii din țara noastră, în colaborare cu alți chirurgi din străinătate, se întrunesc în cadrul unui for științific de mare anvergură.
În acest an, forumul specializat se va desfășura pe parcursul a trei zile (18-20 septembrie) și va găzdui 100 de invitați din Germania, România, Ucraina, Federația Rusă și aproximativ 500 de specialiști din Republica Moldova - medici chirurgi, endoscopiști, oncologi și chirurgi pediatri, medici-rezidenți și studenți. Mai mult, la eveniment vor participa și 100 de studenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemițanu".
Evenimentul va fi debuta cu discursurile rectorului Ion Ababii și profesorului Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică.
"Scopul acestui for științific medical este ca cei prezenți la eveniment să-și împărtășească din propriile experiențe și realizări, care pot fi preluate de alți chirurgi, ulterior fiind implementate și în alte țări", a declarat Gheorghe Rojnoveanu pentru Sputnik.
Programul congreselor cuprinde subiecte variate din patologia chirurgicală, actualități și progrese în domeniul chirurgiei, precum și noile metode implementate în managementul patologiilor chirurgicale. De asemenea, vor fi organizate cursuri precongres, care vor fi ținute de personalități notorii - specialiști în domeniul chirurgiei și al endoscopiei.
Sesiunile de lucru se vor desfășura în limbile română și engleză.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.