CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Urda este un tip de brânză granulată, cu gust ușor, obținută prin fierberea zerului rămas de la cașul din lapte de oaie sau de vacă.
În magazinele noastre se vinde în ultima vreme Ricotta, care este urdă produsă în Italia. „Ricotta” se traduce din italiană ca „refiert”.
Urda este mai ușoară decât brânza de vaci. Are un conținut bogat în proteine de calitate, dar puține grăsimi. Conține și o cantitate notabilă de săruri minerale.
În medie, 100 de grame de urdă conțin 8 grame de grăsimi saturate, 31 de grame de colesterol, 11 grame de proteine și 5 grame de carbohidrați.
Urda are numeroase beneficii pentru organismul uman dacă este consumată într-o dietă echilibrată, cu salate din legume și verdețuri sau fructe proaspete.
Este recomandată în curele de slăbire, ajută la creșterea masei musculare, protejează ficatul, scade colesterolul din sânge, întărește imunitatea, mărește rezistența organismului la stres și efort, combate anemia.
Urda este deosebită prin faptul că nu conține cazeină – o proteină pe care o conțin toate celelalte lactate și care pune în dificultate digerarea corectă a alimentelor în organismul uman, mai ales a cărnii.
Anume din cauza cazeinei, nutriționiștii avertizează că brânzeturile și lactatele nu ar trebui consumate concomitent cu alte alimente ce conțin proteine de origine animală.