Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Coșmarul copiilor din Moldova: O mamă și-a obligat fiul să-și pună ștreangul de gât

Două cazuri de maltratare a unor copii au ajuns duminică, 8 septembrie, în atenția opiniei publice. O copilă a fost bătută de femeia care o tutela, iar un băiețel a fost împins să se stranguleze de mama sa.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 sept – Sputnik. Un băiat de trei ani a fost obligat de mamă să-și pună ștreangul de gât și somat să-și ridice și picioarele de pe scaunul pe care stătea.

Femeia, de 27 de ani, ar fi filmat scena cu telefonul mobil și ar fi postat imaginile pe o rețea de socializare, provocând furia internauților.

Aproape de miezul nopții, oamenii au alertat Poliția, copilul fiind luat din casa mamei. Acum, băiatul se află în grija asistenților sociali.

Cazul s-a întâmplat în satul Peciște din raionul Rezina.

Potrivit Poliției din Rezina, femeia este divorțată. Aceasta s-ar fi certat cu cumnata care o vizitase, iar după ce musafira a plecat ar fi început să-și maltrateze copilul, filmând scenele și postându-le pe o rețea de socializare.

Strigător la cer: Copilă bătută până la sânge într-o familie din Călărași – Video

Femeia, care va fi anchetată penal, ar fi acționat într-o stare de „tulburare emoțională”, potrivit ofițerului de presă al Poliției Rezina, Irina Burdujan.

Violența înfiorătoare la care a fost supus acest copil, precum și o altă infracțiune de răsunet care a devenit publică duminică - maltratarea unei copile de șase ani de către femeia care o tutela au fost comentate și de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco. Ea a comunicat că băiețelul din Rezina a fost preluat ulterior de rudele apropiate și se află în siguranță deplină.

”Mâine dimineața se va întruni Comisia pentru protecția copilului aflat în dificultate și va decide pașii următori pentru a asigura protecția și suportul necesar copilului”, a mai precizat ministrul.

Sputnik a scris anterior că o fată de 6 ani ar fi fost bătută în familia în grija căreia a fost lăsată, împreună cu alte trei surori. Cazul s-a întâmplat în satul Bravicea din raionul Călărași.

Noaptea trecută, copiii au fost luați din casa respectivei familii și duși la un centru de plasament din Călărași.

Mama își lăsase cei patru copii în grija familiei din Bravicea, pentru a pleca la muncă peste hotare.

Familia în cauză va fi cercetată penal pentru violență în familie, deoarece deținea oficial dreptul de tutelă a copiilor, potrivit ofițerului de presă al Poliției Călărași, Cristina Vicol.