Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Există sau nu un consens între partidele de guvernământ privind reforma justiției

Reforma Justiției este unul dintre obiectivele majorității parlamentare și a Guvernului Sandu. În recenta sa vizită oficială în Republica Moldova, președintele Partidului Popular European, Joseph Daul, și-a exprimat îngrijorarea că între partidele aflate la guvernare nu ar exista un consens în această chestiune.
Sputnik

Care sunt divergențele - cum vede blocul ACUM și cum vede PSRM această reformă a Justiției? De ce nu există un consens? Iată ce a declarat ministrul justiției, Olesea Stamate pentru Sputnik.

"Oamenii sunt diferiți. Au dreptul la opinii diferite. În mare parte, pe pachetul de reforme pe care le-am discutat am ajuns la un numitor comun. Pe anumite segmente nu am ajuns la un numitor comun și am hotărât că ele vor fi supuse discuțiilor publice și în urma acestora vom vedea ce zic cetățenii, experții și autoritățile vizate de aceste reforme", a spus Olesea Stamate.

Joseph Daul: Nu sunt sigur că există un consens între partidele de guvernământ

Amintim că șeful PPE a menționat în timpul vizitei sale la Chișinău că o prioritate pentru coaliția de guvernare trebuie să fie reformarea justiției.

"Angajamentele ce țin de reformarea justiției trebuie realizate. Încă nu suntem siguri că există un consens în acest sens cu socialiștii. De la nivelul Parlamentului European vom urmări atent dacă schimbările din acest domeniu se realizează", a menționat liderul PPE.