CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik. Imagini video postate pe Facebook de utilizatori clarifică natura accidentului produs în această dimineață între stațiunile Eforie Nord şi Sud, în care a fost implicat un autocar din Republica Moldova, cu 57 de pasageri la bord. Trei persoane au fost rănite.
Autocarul a lovit bordura, după care a ajuns pe drumul de variantă, lovind şi rupând un copac. Trei persoane, cu vârste cuprinse între 40 şi 48 de ani, au fost rănite ușor, scrie Sputnik România.
Autocarul nu s-a răsturnat și nici nu a acroșat alte automobile.
Incidentul, potrivit informațiilor preliminare, a avut loc din vina șoferului, care ar fi adormit la volan.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD şi două ambulanţe.
Medicii i-au examinat pe toți cei 57 de pasageri, iar trei dintre ei, un bărbat și două femei, au fost transportați la spital, cu escoriații (julituri, răni ușoare).
Presa de la Chișinău scrie că cei 57 de pasageri ai autocarului erau cetățeni moldoveni care aveau ca destinație litoralul Bulgariei.