Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Hotărât: Andrei Năstase va renunța la postul de ministru de Interne: Iată ce decizie a luat Blocul ACUM

Liderul PPDA, Andrei Năstase, va fi candidatul Blocului ACUM la funcția de primar al municipiului Chișinău. Informația a fost confirmată astăzi de chiar Andrei Năstase, după ce ieri premierul Maia Sandu a lansat-o în spațiul public la un post local de televiziune.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik, Sergiu Praporșcic. Andrei Năstase a confirmat că va candida la funcția de primar general al Capitalei, după întrevederea pe care a avut-o astăzi la Chișinău cu președintele Partidului popular European, Joseph Daul.

Disensiuni între ACUM și PSRM sau ce insinuează președintele PPE, Joseph Daul?

"Mă bucur foarte mult că blocul ACUM, în întregime și, în parte, PPDA și PAS, îmi acordă tot sprijinul pentru a candida din nou la Primăria Chișinău. am avut acest sprijin plenar în campania trecută, din 2018, atunci când datorită votului chișinăuienilor am câștigat alegerile și mă bucur că același lucru se întâmplă și în acest an", a declarat Năstase.  

Decizia de a reprezenta Blocul ACUM în alegerile locale pentru funcția de primar al Capitalei înseamnă că Andrei Năstase va părăsi importantele posturi pe care le deține acum în guvernul Miaiei Sandu, cel e vicepremier și cel de ministru de Interne. Vom preciza că Andrei Năstase are mari șanse să învingă în alegerile locale din acest an din Capitală, datorită faptului că el va reprezenta cel mai puternic bloc politic de dreapta, iar electoratul în Chișinău este și el majoritar cu viziuni politice de dreapta.