Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Acțiune fără precedent: 200 de polițiști acționează concomitent - 145 de percheziții, în 26 de raioane

O amplă operațiune antidrog are loc la această oră în mai multe raioane ale țării. În doar câteva ore, polițiștii au depistat cantități mari de substanțe psihotrope.
Sputnik

CHIȘINĂU, 6 sept – Sputnik. Peste șapte kilograme de marijuana, 50 de grame de heroină, 10 grame de metadonă uscată, 1316 plante de cânepă, 100 de grame de paie de mac, 10 grame de droguri etnobotanice. Acesta este bilanțul după câteva ore de investigații în cadrul unei operațiuni antidrog. Informația a fost confirmată de Poliția Republicii Moldova, printr-un comunicat de presă.

În această dimineață peste 200 de polițiști sunt implicați în 145 de percheziții în 26 de raioane ale țării. Au mai fost depistate și ridicate 20 de dispozitive destinate consumului de droguri, trei arme de foc deținute ilegal, precum și 17 cartușe de luptă.

Afacere cu droguri: Cum au vrut să se îmbogățească doi tineri din Călărași

Acțiunile de investigație vizează 40 de persoane suspectate de păstrarea și comercializarea drogurilor, 27 dintre care au statut de bănuit, iar 13 au fost reținute. Operațiunea antidrog este desfășurată de Direcția Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații, în conlucrare cu Direcția Generală Urmărire Penală al IGP, Serviciul Vamal, Inspectoratele de Poliție din teritoriu și oficiile Procuraturilor.