CHIȘINĂU, 5 sept – Sputnik. Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, efectuează percheziții la una din întreprinderile implicate în schema de spălare a banilor „Laundromat”. Perchezițiile au loc pe faptul evaziunii fiscale.
Într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală este menționat că în urma investigațiilor ofițerii au depistat un prejudiciu de peste 200 de milioane de lei adus bugetului Republicii Moldova. În schema de evaziune fiscală sunt implicați cetățeni ucraineni și moldoveni, care ar fi încheiat contracte fictive cu companii nerezidente.
„Schema criminală a agentului economic vizat constă în întocmirea fictivă a contractelor de vânzare-cumpărare a bunurilor cu companii nerezidente, iar ca urmare pe conturile acestora erau transferate fonduri bănești uriașe. Pentru perioada vizată, rapoartele financiare ale companiei au fost depuse incomplet sau nici nu au fost depuse, ceea ce a făcut imposibilă calcularea directă a veniturilor încasate de agentul economic vizat, care în prezent ascunde de procurori documente contabile, financiare și bancare”, este precizat în comunicat.
În urma urmării penale s-a aflat că agentul economic a obținut și credite neperformante de la BC „Unibank” SA, fapt pentru care este investigată de către Procuratura Anticorupție.
Ofițerii se întreprind acțiuni pentru acumularea materialului probatoriu, precum și pentru asigurarea prejudiciului cauzat bugetului public național.