Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Operațiune CNA în nordul țării: Cine a ajuns în izolatorul instituției

Suspecții au fost denunțai la linia anticorupție, aceștia fiind reținuți în urma unui flagrant organizat de CNA.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 sept- Sputnik. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție ai reținut în după-amiaza zilei de miercuri, la Glodeni, doi inspectori fiscali ai Direcției Generale Administrare Nord, suspectați de corupere pasivă.

Percheziții matinale: La ușa cărui șef au bătut în această dimineață ofițerii CNA

Cei doi au fost denunțați de un bărbat la linia națională anticorupție. Potrivit acestuia, inspectorii fiscali ar fi pretins şi primit de la el 2 000 de lei, în cadrul unui control, sub pretextul că ar putea lua o decizie favorabilă, aplicându-i o amendă mai ”blândă” administratorului întreprinderii  pentru încălcările fiscale depistate.

Pe acest caz a fost inițiată urmărirea penală corupere pasivă. Operațiunea de constatare în flagrant a avut loc în după-amiaza zilei de ieri, în orașul Glodeni. În prezent, bănuiții se află în izolatorul CNA pentru 72 de ore.

Inspectorii fiscali riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani