CHIȘINĂU, 4 sept – Sputnik. Parlamentul l-a desemnat pe deputatul Mihai Popșoi în funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova (PDM) prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.
Până acum, Mihai Popșoi era vicepreședinte al respectivei comisii parlamentare de anchetă.
Funcția de președinte a rămas vacantă după ce Vladimir Țurcan (PSRM) a devenit judecător, apoi președinte al Curții Constituționale, din 19 august.
Totodată, Parlamentul a luat act de demisia lui Vladimir Țurcan din funcția de deputat, precum și de plecarea din forul legislativ a altui membru al aceleiași comisii de anchetă – Victor Gaiciuc (PSRM), care și-a depus mandatul de deputat după ce a devenit consilier prezidențial.
De asemenea, grupul parlamentar PSRM l-a delegat în componența comisiei de anchetă pe deputatul Vasile Bolea.
Acum două săptămâni, în cadrul emisiunii „Logica Puterii” de la Radio Sputnik Moldova, Mihai Popșoi a subliniat că „este foarte importantă această comisie și este important ca procurorii să-și facă treaba în acest caz”.
Comisia de anchetă pentru elucidarea tentativei de puci anticonstituțional a fost creată pe data de 18 iunie.
În termen de 120 de zile de la înființare, comisia de anchetă urmează să prezinte Parlamentului un raport cu privire la circumstanțele de fapt și de drept privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat realizată prin intermediul Curții Constituționale și a Procuraturii Generale.