CHIȘINĂU, 3 sept - Sputnik. Mai mulți foști membri ai Guvernului sunt audiați astăzi la Parlament privind modul de organizare și desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice în perioada 2013 - 2019 a Î.S. „Air Moldova”.
Un grup numeros de foști oficiali ai Guvernului au fost invitați pentru audieri de deputații din Comisia de anchetă (No. 51). Aceștia urmează să răspund la întrebări în cadrul investigației inițiate cu votul Parlamentului Republicii Moldova.
La audieri urmează vor fi audiat fostul prim-ministru al Republicii Moldova Pavel Filip, Ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici și fostul director al Agenţiei Proprietăţii Publice Vladimir Baldovici.
La data de 2 iulie, Comisia Parlamentară de Anchetă a privatizărilor a ales patru contracte care vor fi examinate în mod prioritar:
- Concesionarea aeroportului Chișinău,
- Privatizarea Air-Moldova,
- Privatizarea Tutun CTC,
- Contractul de modernizare a „ÎS Gările și Stațiile Auto".
Timp de patru luni, Comisia de anchetă pentru analiza modului de organizare și desfășurare a privatizărilor proprietății publice începând cu anul 2013 va crea un raport despre cazurile de privatizare din ultima perioadă care au ajuns să fie discutate pe larg de societate.