Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Filmul tragediei din Hâncești: Iată cum a murit copila de nouă ani

Iată cum a murit fetița de nouă ani din satul Crasnoarmeiscoe din raionul Hâncești, care s-a dat cu o subtanță periculoasă pe cap.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 aug - Sputnik. Totul s-a întâmplat noaptea trecută. Cele două fetițe de nouă și 10 ani erau prietene și petreceau mult timp împreună.

Aseară fetița de 10 ani a rămas peste noapte la Mihaela, copila de 9 ani care a decedat. Fetița mai avea un frate și o soră mai mare și se afla în grija bunicii și a surorii sale, întrucât mama lor este la muncă în Germania. Primarul satului Crasnormeiscoe, Alexandru Todoseiciuc, a declarat pentru Sputnik Moldova că Mihaela era dintr-o familie social vulnerabilă. 

Ultimă oră: O fată din Hâncești a murit, iar alta este intre viață și moarte - Iată ce au făcut

Sora mai mare a Mihaelei i-a povestit primarului că cele două fete, în timp ce își făceau baie, au observat că au păduchi. Acestea au mai avut pediculoză, iar mama Mihaelei le-a dat pe cap cu ”Diacidol, concentrat 60%" - substanță care și aseară se găsea în casa în care acestea se aflau. Cele două și-au pus substanță pe cap, s-au spălat și au plecat să se culce. 

După câteva minute, ambele copile au acuzat stări de rău. Mai exact, dureri în burtă, vomă și amețeală. Sora Mihaelei, speriată, a încercat că le acorde primul ajutor medical. Le-a scos afară, le-a stropit pe față cu apă și le-a pus în fața ventilatorului, dar fără succes. Starea copilelor ce agrava de la minut la minut. 

Potrivit celor spuse de sora Mihaelei, când a venit ambulanța Mihaela era deja decedată cu fața în pernă. Medicii de pe ambulanță i-au făcut cruce. Cealaltă copilă, a fost dusă de urgență la Spitalul Raional Hâncești, iar ulterior la Centrul Mamei și al Copilului. Starea acesteia este stabilă. Fata este conștientă și comunică.