Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Euro și dolarul se scumpesc din nou: Cursul valutar al BNM și prețul afișat de bănci

La cursul valutar oficial anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru 28 august, dolarul s-a scumpit cu 5 bani, iar prețul euro a crescut cu 3 bani comparativ cu 27 august.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik, Eleonora Lisnic. BNM a publicat următoarele cotații pentru miercuri, 28 august: un dolar american echivalează cu 17,94 lei, un euro – cu 19,82 lei, o hrivnă ucraineană - cu 71 de bani, un leu românesc – cu 4,20 lei, o rublă rusă – cu 27 de bani.

În zilele de 26 și 27 august, casele de schimb valutar din Chișinău ce aparțin băncilor importante au cumpărat dolarul cu 17,65 - 17,73 lei și l-au vândut cu 17,93 - 18,10 lei.

Euro spre 20 de lei și dolarul spre 18 lei: Ce se întâmplă și cine are avantaje – expert

Pentru moneda euro, unitățile de schimb valutar au afișat în ultimele două zile prețuri de 19,49 - 19,60 lei la cumpărare și de 19,95 – 20,15 la vânzare.

Din 18-19 august, leul moldovenesc s-a depreciat lent, dar continuu față de principalele valute de referință. La unele case de schimb valutar, dolarul și euro au depășit pragurile psihologice de 18 și, respectiv, 20 de lei la vânzare. 

Actualul episod de depreciere a leului a fost precedat de un interval de aproximativ două săptămâni în care moneda națională a urcat ușor, dar constant în cotații.

Cererea de valută devine mai mare spre toamnă și, ca urmare, leul se depreciază.

„Este o corecție a pieței valutare după perioada estivală”, în care activitatea economică a fost mai redusă, potrivit expertului economic Viorel Gîrbu, solicitat de Sputnik.

Actuala „tendință lentă de depreciere a monedei naționale favorizează exporturile” agenților economici moldoveni, potrivit expertului.

Moldova, secătuită de bani: Cum FMI obligă BNM să scoată valuta din țară - expert

Menționăm că prevalarea ofertei de valută asupra cererii are ca efect aprecierea leului, în timp ce oferta sub cerere sau diminuarea acesteia determină scumpirea valutelor și, respectiv, deprecierea monedei naționale.

Euro este cea mai tranzacționată valută în Republica Moldova – de exemplu, peste 67% din operațiunile de pe piața valutară din iunie 2019 au vizat această monedă.

Rulajul lunar al pieţei valutare în numerar din Republica Moldova echivalează, în medie, cu 350 de milioane de dolari americani.

BNM prognozează, în cel mai recent raport, o rată a inflației de 5% în 2019 și de 6,7% în 2020.