CHIȘINĂU, 19 aug – Sputnik. Cei șase judecători constituţionali, care au depus vinerea trecută jurământul în Parlament, îşi vor alege astăzi președintele. Noul președinte al Curții Constituționale va fi ales astăzi prin vot secret, pentru un termen de trei ani.
Vineri, 16 august, şase judecători noi ai Curţii Constituţionale şi-au depus jurământul în faţa Parlamentului, a președintelui Republicii Moldova şi a Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit Legii cu privire la Curtea Constituţională, judecătorii depun următorul jurământ: „Jur să îndeplinesc cinstit şi conştiincios obligaţiile de judecător al Curţii Constituţionale, să apăr orânduirea constituţională a Republicii Moldova, să mă supun în exercitarea funcţiei numai şi numai Constituţiei”.
Noii judecători ai Curții Constituționale sunt: Vladimir Țurcan și Domnica Manole (numiți de Parlament), Eduard Ababei și Serghei Țurcan (numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii), Liuba Şova şi Nicolae Roşca (numiţi de Guvern).
Curtea Constituţională este compusă din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.