Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Situație complicată la mai multe puncte de trecere a frontierei: Avertizarea autorităților

Poliția de Frontieră oferă detalii cu privire la situația din punctele de trecere a frontierei de stat - fluxul unităților de transport, timpii de așteptare etc.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 aug – Sputnik. Chiar dacă vara este deja pe sfârșite, sezonul concediilor este încă în plină desfășurare, deaceea în unele puncte de trecere a frontierei de stat se înregistrează un flux majorat al unităților de transport, ceea ce condiționează o circulație mai anevoioasă și o creștere a mediei timpului de așteptare. Situația este cu atât mai complicată, cu cât avem înainte două zile de weekend.

Astfel, în această dimineață, de la ora 05:00 au început să crească timpii de așteptare în punctul de trecere Criva, iar la 07:40, pe sensul de ieșire din țară s-a format o coloană de 50 de mașini.

Fluxul este direcționat pe toate pistele de control, iar reprezentanții autorităților de frontieră și vamale comunică permanent cu călătorii, informându-i despre situația de moment.

Cum scapă de „stresul profesional și personal” polițiștii de frontieră – Video

Totodată, Poliția de Frontieră le recomandă călătorilor să aleagă pentru traversarea frontierei punctul de trecere din apropiere „Larga-Kelmențî”, care funcționează în regim normal.

În punctul de trecere „Mirnoe” la fel este îngreunată circulația. Rândul de mașini format pe partea moldovenească este condiționat de blocajul creat la intrarea în Ucraina, prin punctul de trecere „Tabaki”.

În acest sens, Poliția de Frontieră recomandă participanților la traficul transfrontalier să opteze pentru punctul de trecere „Vulcănești”.

În punctul de trecere a frontierei de stat „Starokazacie” s-a creat un ambuteiaj la intrarea în Ucraina. Rândul creat ajunge până în punctul de trecere „Tudora”, fapt ce poate genera un flux și pe partea moldovenească.

Flux continuu și majorat este înregistrat și în punctul de trecere „Palanca”. Au fost deschise toate pistelor de control, inclusiv se lucrează pe „Revers” - o parte din flux direcționat pe intrarea în țară.