Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prețul merelor în 2019: Iată ce spun producătorii moldoveni

Recolta de mere este bună anul acesta, dar calitatea fructelor a fost afectată de ploile cu grindină și 50% dintre ele vor fi procesate. Ca urmare, prețul merelor va fi mai mare decât în 2018.
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 aug – Sputnik, Eleonora Lisnic. Recolta de mere de anul acesta va fi de aproximativ 670 de mii de tone, cu vreo 5 mii de tone, aproximativ 1%, mai mare decât în 2018, potrivit primelor estimări anunțate de Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”.  

Însă fructele de măr sunt de o calitate mai redusă anul acesta, din cauza ploilor cu grindină din mai-iunie. Perioada ploioasă a împiedicat polenizarea florilor de măr de către albine și a pus în dificultate acțiunile de combatere a dăunătorilor.

Aproximativ o jumătate din recolta de mere va fi procesată, a estimat, solicitat de Sputnik, președintele Asociației Moldova Fruct, Vitalie Gorincioi.

Cererile pentru export vor fi acoperite

Ploile cu grindină au afectat în special livezile de meri din nordul Republicii Moldova, cum ar fi cele din Briceni și Edineț, care, de regulă, furnizau fructe de o calitate superioară, a menționat Vitalie Gorincioi.

Experți de la „Rosselhoznadzor”, în vizită la potențiali exportatori din nordul Moldovei

În situația în care doar 50% din recolta de mere va fi propusă pentru consum în stare proaspătă, pe piața internă și externă, este previzibil că prețul acestor fructe va crește, comparativ cu anul trecut.

Producătorii de mere vor fi nevoiți să majoreze prețul, pentru a-și acoperi investiția făcută.

Vitalie Gorincioi a evitat să estimeze cu cât anume va crește prețul merelor, menționând că acest aspect va deveni clar mai târziu.

Totodată, Vitalie Gorincioi a precizat că Republica Moldova va fi în măsură să satisfacă cererile pentru exportul de mere de calitate superioară, în volum total anual de vreo 200-220 de mii de tone.

Prognoza recoltelor de mere în lume: scădere de 44% în Polonia

În 2019 se așteaptă o scădere de 20% a recoltei de mere în lume, fiind prognozată o cantitate de 10 milioane 556 de mii de tone de mere de către Asociaţia Mondială a Producătorilor de Mere şi Pere (WAPA).

Cât grâu a secerat Moldova și cât va costa: În sud, recolta a fost afectată de secetă

În Europa, cea mai semnificativă reducere a recoltei, cu până la 44% este așteptată în Polonia.

Dacă în 2018 fermierii polonezi au înregistrat o producție de mere de peste 4,5 milioane de tone, în 2019 recolta de mere nu va depăși 2 milioane 710 mii tone, potrivit estimărilor anunțate la conferinţa „Prognosfruit”, organizată în orașul Alden-Biesen, Belgia, săptămâna trecută, și la care a participat și o delegație a Asociației „Moldova Fruct”.

La conferință au participat 270 de operatori din domeniul producerii și exportului de mere și pere, din 17 țări ale lumi.