Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cei mai mari consumatori de alcool din Europa: Ce loc ocupă Moldova

Este oare adevărat că Moldova stă prima în topul celor mai mari consumatori de alcool? Ce spune expertul în vinificație Nicolae Luca, fondatorul școlii de somelieri din Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 16 aug – Sputnik. Conform datelor Organizației Internaționale a Sănătății, Moldova se află pe primul loc pe lista țărilor din Europa cu cel mai mare consum de alcool. Potrivit calculelor OMS, consumul anual de alcool net pe cap de locuitor în țara noastră depășește 15 litri. Merită oare să dăm crezare unor astfel de clasamente și oare, într-adevăr, moldovenii sunt cei mai înrăiți consumatori de alcool dintre toți europenii?

”Când am văzut pentru prima dată acest clasament, m-am pus îndată pe calculat. Am socotit cât vin se produce pe cale industrială și cât în condiții casnice. Am calculat chiar și câtă țuică se produce. Și, totuna nu am ajuns la acele cifre pe care le-a publicat această organizație”, a comunicat Nicolae Luca pentru Sputnik Moldova.

Exportăm vin premiat cu aur, dar consumăm bere și alte băuturi tari de import

Potrivit acestuia, nimeni dintre specialiștii OMS nu s-a ocupat de analiza datelor obținute. Nu este clar cum au fost în general obținute aceste cifre. Expertul susține că este puțin probabil ca aceste calcule să reflecte situația reală.

„Mi se pare că există un anumit interes ascuns în aceste clasamente. Este știut câte plantații de viță de vie și câte gospodării auxiliare avem. Se poate ușor de calculat cantitatea de vin obținută de pe aceste plantații, evaluând-o apoi în alcool. După care, trecem la raioanele noastre de nord unde se cultivă sfecla de zahăr. Și în acest caz poate fi calculată aproximativ cantitatea de țuică. Dacă adunăm toate aceste date, cifra obținută este cu mult mai mica decât cea care apare în diferite clasamente din străinătate”, a concluzionat Luca.