CHIȘINĂU, 14 aug – Sputnik. Republica Moldova a obținut o medalie de argint și una de bronz în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 04 – 11 august 2019, în orașul Baku, Azerbaidjan.
Medalia de argint i-a revenit elevului Alexandru Rudi, iar medalia de bronz a obținut-o Gabriel Cojocaru. Premianții sunt elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” din municipiul Chișinău.
La ediția din acest an a Olimpiadei Internaționale de Informatică au participat 330 de elevi din 87 de țări.
În cadrul concursului, Republica Moldova a fost reprezentată de patru elevi și doi profesori:
- Gabriel Cojocaru, elev în clasa a XII, Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău;
- Alexandru Rudi, elev în clasa a XII, Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău;
- Claudiu Babin, elev în clasa a XI, Liceul Teoretic „Orizont”, municipiul Chișinău;
- Victor Melinceanu, elev în clasa a XI, Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, municipiul Chișinău;
- Igor Bercu, manager produse IT, Centrul de Guvernare Electronică al Republicii Moldova;
- Mihail Croitor, coordonator și dezvoltator software, Centrul de Guvernare Electronică al Republicii Moldova.
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare adresează felicitări premianților, profesorilor și părinților, dorindu-le succese în continuare.