CHIȘINĂU, 10 aug – Sputnik. Locuitorii de pe mai multe străzi din Chișinău vor rămâne, timp de cinci zile fără gaze naturale.
Consumatorii vor fi deconectați de la rețea în perioada 12-16 august.
Primăria municipiului Chișinău informează că perioada 12 august, ora 09:00 – 16 august, ora 17:00, va fi sistată livrarea gazelor naturale către consumatorii finali în orașul Chișinău, sectorul Râșcani, în perimetrul străzilor: T. Vladimirescu, Florilor, Studenților, N. Dimo. Primăria a publicat lista adreselor vizate de sistarea de gaze programată.
Sistările sunt cauzate de executarea lucrărilor de schimbare a dispozitivului de închidere cu diametrul 100mm, de pe adresa str. Miron Costin, 6/1.