Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Cât grâu a secerat Moldova și cât va costa: În sud, recolta a fost afectată de secetă

S-a încheiat recoltarea grâului, orzului, mazării uscate și rapiței. Recolta este mai slabă în sud, din cauza secetei. Agricultura resimte acut lipsa sistemelor de irigare.
Sputnik

Recolta globală de grâu a Republicii Moldova constituie în acest an 1,13 milioane de tone, ceea ce înseamnă o recoltă medie de 3,3 tone la hectar, nu mai rea decât cea din anii precedenți.

Viitor sumbru pentru agricultura moldovenească: Ce trebuie să facă autoritățile

Rezultatul secerișului este anunțat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului într-o notă informativă remisă presei, după recoltarea grâului de pe 350 de mii de hectare, suprafață ce reprezintă 98% din totalul însămânțat.

Cea mai bună recoltă de grâu a fost obținută în nordul Moldovei - o medie de 4 tone la hectar, potrivit responsabililor din agricultură.

Orzul de toamnă și de primăvară a fost recoltat de pe 61.000 de hectare, producția globală fiind de 181.000 de tone. În cazul orzului de toamnă, s-a recoltat în medie 3,1 tone la hectar, iar în cazul orzului de primăvară – 2,7 tone la hectar.

La fel ca în cazul grâului, recolta de orz este mai bună în regiunea de nord - 3,77 tone la hectar.

De asemenea, mazărea uscată (coaptă) a fost recoltată în totalitate, de pe o suprafață de aproximativ 14.000 de hectare, obținându-se o medie de 2,12 tone la hectar.

S-a încheiat și recoltarea rapiţei, de pe o suprafață de aproape 37.000 de hectare, media fiind de 2,08 tone de semințe la ha.

Recoltă mai mică în sud, din cauza secetei

Așa cum perioadele secetoase au afectat mai ales sudul Moldovei, recolta este mai scăzută în această regiune.

Dmitri Gheorghiev, un responsabil de domeniul agriculturii din raionul Taraclia, spune că fermierii vor avea pierderi însemnate în acest an, iar veniturile pe care le vor obține nu le vor acoperi cheltuielile, potrivit presei locale.

Aproximativ 70% dintre agricultorii din Taraclia vor avea pierderi, a spus Gheorghiev. Potrivit lui, situația nu a mai fost așa de gravă de la seceta din vara anului 2011.

Prețul la grâu va fi anul acesta cu 10-15% mai mare decât anul trecut, dar nici acest fapt nu va rezolva problema fermierilor. Din cauza datoriilor față de creditori, ei vor fi nevoiți să vândă kilogramul de grâu cu 2 lei și 75 de bani, a menționat Dmitri Gheorghiev.

Agricultura resimte acut lipsa sistemelor de irigare

Nu doar culturile cerealiere, dar toată agricultura din Republica Moldova resimte puternic impactul perioadelor secetoase. Sistemul centralizat de irigare a fost distrus aproape că în totalitate, a declarat vicedirectorului Agenției „Apele Moldovei” Radu Cazacu, invitat în studioul Radio Sputnik.  

Fructe și legume direct de la producător: Unde le poți cumpăra acum în Chișinău

 La începutul anilor `90 ai secolului trecut, în Republica Moldova erau irigate aproximativ 300 de mii de hectare. La ora actuală, suprafață irigată este de doar aproximativ 4.000 de hectare.

„În anul 2002, conform deciziei Guvernului, suprafețele agricole irigate au fost reduse până la 136 de mii de hectare. Însă chiar și în comparație cu această cifră, patru mii este foarte puțin”, a menționat Radu Cazacu.

Potrivit lui, sistemele de irigare din perioada sovietică erau depășite și moral, și fizic. Atât doar că acele instalații au fost distruse rapid, iar altele noi așa și nu au fost construite.

Radu Cazacu a explicat că, în cadrul Programului „Pământ”, suprafețele agricole au fost împărțite în loturi mici, astfel încât sistemele de irigare cu rază mare de acțiune nu mai trebuiau nimănui. O parte a lor a fost demontată și dată la fier vechi, iar utilizarea sistemelor care s-au mai păstrat a devenit nerentabilă.