Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Trump vrea să îi declare teroriști, iar stânga germană îi consideră eroi - Vezi pe cine

Președintele Trump a anunțat că activiștii radicali de la Antifa ar putea fi scoși în afara legii prin declararea acesteia drept organizație teroristă. O parte a Germaniei îl susține, o alta îl condamnă dur.
Sputnik

BRUXELLES, 30 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Președintele SUA a anunțat printr-un mesaj pe Twitter că ar putea declara rețeaua de activiști Antifa drept organizație teroristă, ceea ce a inflamat opinia publică din Europa.

”Se ia în considerare declararea ANTIFA, lașii radicali de stânga care lovesc de jur împrejur (numai persoane non-violente) cu bâte de baseball, drept o organizație teroristă majoră (alături de MS-13 și altele). Ar fi mai ușor pentru poliție să își facă treaba!”, a scris Trump pe Twitter.

Declarații șocante: Donald Trump - „Iranul ar face mai bine să fie prudent”

Antifa este o mișcare de extremă stângă care se manifestă violent în mod public, fiind cea care a fost folosită în Europa pentru a-i combate pe suveraniști și mitingurile acestora.

Pe rețeaua Twitter în Germania a început imediat o campanie #EusuntAntifa ca reacție la twitter-ul președintelui SUA. Astfel, co-președintele partidului de stânga Die Linke, Bernd Riexinger, a scris: ” #EusuntAntifa întotdeauna și oricunde. Istoria Germaniei ne obligă să fim împotriva rasismului și fascismului. Pe străzi și în Parlament. #Niciodatădinnou”.

Și Niema Movassat, deputat al partidului Die Linke, a fost de aceeași opinie, scriind : ”Fascismul a distrus Europa și e responsabil pentru milioane de crime. #Eu sunt Antifa este doaar consecința logică a istoriei”.

De partea cealaltă a eșichierului politic însă, anunțul lui Trump a fost apreciat și salutat. Alice Weidel, liderul Alternativei pentru Germania în Parlamentul de la Berlin, a scris: ”Asemenea grupuri extremiste ar trebui interzise”, cu referire la aceeași Antifa.