Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Un polițist s-a făcut de râs: Procuratura oferă detalii

Un ofiţer de poliție a fost reţinut în această dimineață de oamenii legii – Procuratura a oferit mai multe detalii pe acest caz.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 iul – Sputnik. Procuratura Capitalei, de comun cu angajaţii SPIA al MAI, au reţinut în dimineaţa zilei de astăzi un ofițer principal de sector din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.

Rușinos și criminal: Iată ce a făcut un polițist de patrulare

Acţiunile ilegale ale poliţistului au fost documentate începând cu luna octombrie 2018 și până în prezent. Oamenii legii au constatat în acţiunile inculpatului elementele constitutive ale infracţiunii de corupere pasivă.

Potrivit Procuraturii, ofiţerul principal de sector este bănuit de extorcarea şi primirea, în mai multe tranşe, a sumei de 10 mii de lei de la un întreprinzător specializat în curăţarea covoarelor. Pentru 10 mii de lei, ofițerul de sector urma să mușamalizeze încălcările depistate în cadrul activității omului de afaceri.

În această dimineaţă au avut loc percheziții în biroul de serviciu, la domiciliul și în automobilul angajatului Poliției, acesta fiind reţinut pentru 72 de ore.

Dacă va fi găsit vinovat, inculpatul riscă închisoare de la cinci până la zece ani cu amendă de până la 400 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la șapte până la zece ani.