CHIȘINĂU, 22 iul – Sputnik. Cei care vorbesc de posibilitatea aplicării lustrației la noi în țară se referă probabil la experiența ucraineană, când, în urma unor evenimente bine cunoscute, deputații Partidului Regiunilor, dar și unii funcționari au fost supuși persecuției publice.
Toată lumea a văzut cum erau împroșcați aceștia cu vopsea, cum erau aruncați în lăzile de gunoi, fiind demonstrată prin aceste metode ”sofisticate” atitudinea față de aleșii poporului. Manastîrlî este convins că în Moldova este puțin probabil să fie aplicabilă o astfel de practică și că nici cetățenii de rând, nici actualii politicieni nu-și vor exprima atitudinea în acest mod. Astfel de acțiuni nu vor fi înțelese la noi, deoarece țara este mai mică, iar reprezentanții autorităților moldovene sunt destul de legați între ele.
”Nu cred că în Moldova cineva îl va ”lustra” pe altcineva. Toți se cunosc foarte bine între ei, toți au mers la nunți unul la altul. Și ar fi îngrozitori să supui lustrației prietenii, cunoscuții care au fost de cealaltă parte a puterii și care nu ți-au făcut nimic de acest gen”, a declarat pentru radio Sputnik Moldova.
Potrivit politologului, dacă lustrația este interpretată ca înlăturarea de la putere, interdicția de a ocupa anumite funcții, în asemenea caz orice interdicție trebuie să fie argumentată din punct de vedere juridic. Există legislația care prevede pedeapsa pentru comiterea unei infracțiuni economice sau pentru exercitarea propriei influenței, în calitate de persoană politică, în scopul obținerii unui profit. În astfel de cazuri se pronunță sentința, persoana fiind pedepsită pentru încălcarea comisă, iar una dintre măsurile de pedeapsă poate fi interdicția, pe un termen anumit, de a ocupa o funcție publică sau de a se implica potică.
„Într-o societate civilizată nu poți să distrugi așa, pur și simplu, fără motive, cariera oponenților. Dacă persoana a comis o anumită infracțiune, să intervină Procuratura. Și dacă Procuratura va demonstra vinovăția, atunci să fie pedepsită, închisă”, a concluzionat Manastîrlî.