CHIȘINĂU, 18 iul – Sputnik. Cercetătorii au demonstrat că în urma încălzirii globale a început să se topească gheața Cercului Arctic, iar aici s-au conservat unii dintre cei mai periculoși viruși din istorie.
Schimbările climatice topesc permafrostul – un strat de sol înghețat permanent, iar virușii și bacteriile antice se trezesc la viață. Dacă situația va continua, oamenii se pot lovi din nou de boli care au decimat populația globului în trecut, transmite www.ziuanews.ro.
În condiții normale, straturile superficiale de permafrost, cu o adâncime de până la 50 de centimetri, se topesc în fiecare vară, însă acum încălzirea globală expune treptat straturile mai vechi, asta însemnând că topirea gheții ar putea deschide o cutie de boli a Pandorei.
Temperatura din Cercul Artic se ridică rapid, de aproximativ trei ori mai rapid decât în restul lumii. Virușii patogeni care pot infecta oameni sau animale ar putea fi conservați în straturi vechi de permafrost și gheață, inclusiv unele care au provocat epidemii globale în trecut. Numai la începutul secolului XX, peste un milion de reni au murit de antrax.
Jean-Michel Claverie, biolog la Universitatea Aix-Marseille din Franța, a analizat microbii din permafrost și spune că a găsit multe specii foarte periculoase pentru oameni.
„Deocamdata, zonele de permafrost nu sunt foarte locuite, însă dacă oamenii vor începe să sape aici, pentru a extrage diferite resurse, se poate declanșa un adevărat dezastru", avertizează Claverie.
Potrivit cercetătorilor, faptul că ar putea exista o continuitate a infecțiilor între oamenii preistorici și cei moderni este un lucru fascinant și totodată îngrijorător.