Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sfatul specialistului: Câte ore trebuie să dormi ca să te simți refăcut

Dacă omul doarme numărul necesar de ore, dar se trezește totuși cu senzația că nu și-a împlinit somnul, acesta poate fi un semnal alarmant.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 iul – Sputnik. Fiecare om își are propria normă de ore de somn, stabilită la nivel genetic, a menționat medicul somnolog Aleksandr Palman în cadrul unui dialog la RT.

Medic neurolog: Somnolența la volan este la fel de periculoasă ca alcoolul!

„În medie, omul are nevoie de la șapte până la opt ore de somn, însă există nuanțe de ordin pur genetic. Unii oameni dorm puțin (pentru a se reface complet, acestora le sunt suficiente mai puține ore de somn decât în mod obișnuit), iar alții dorm mai mult (aceștia au nevoie de câteva ore mai mult pentru a-și restabili forțele). Pentru aceste categorii, somnul tradițional de șapte–opt ore ar putea fi insuficient sau în exces”, susține specialistul.

El a menționat că, dacă omul doarme orele necesare, însă se trezește cu somnul neîmplinit, trebuie să se adreseze la medic.

„Aceasta este deja o hipersomnie – o somnolență excesivă. Nu este o normă. Poate fi o consecință provocată de mai diferite cauze, pornind de la depresie și terminând, de exemplu, cu sindromul de apnee obstructivă în somn”, a spus Palman, adăugând că în asemenea cazuri este obligatorie consultarea medicului.

Expertul a menționat de asemenea că somnul neîmplinit poate fi compensat printr-un somn mai îndelungat în timpul zilelor de odihnă, însă nu în mod regulat, deoarece deficitul mare de somn în zilele lucrătoare va influența totuși asupra calității stării de veghe.